Dorian Popa este printre puținii artiști care au succes și în afaceri, nu doar pe scenă. După ce a dat lovitura în imobiliare, a reușit același lucru și cu un preparat care îi poartă numele și este foarte apreciat de clienții Shaormeriei Băneasa.
Shaorma Hatz, căci nu se putea numi altfel, este preferata românilor care cumpără mâncare stradală.
Dorian Popa are propria lui rețetă de shaorma și vânzările lunare dovedesc că este foarte cerută de români. În special adolescenții vor să mănânce la fel ca Dorian Popa, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.
În 2023, chiar Dorian Popa vorbea despre ce trebuie să conțină shaorma Hatz, el dezvăluind că are în plan lansarea acestui produs.
Între timp, a și ieșit pe piață cu shaorma Hatz, iar succesul demonstrează tuturor că nu s-a înșelat investind pe această nișă.
Dar, iată ce spunea, anul trecut, Dorian Popa despre shaorma Hatz, într-o postare pe TikTok:
„Va fi şi picantă, dar şi nepicantă. Orice shaorma Hatz va avea usturoi. Evident că la alegerea voastră puteţi scoate usturoiul, dar eu zic să nu”.
Shaorma Hatz conține următoarele ingrediente:
În prezent, shaorma Hatz se vinde în Shaormeria Băneasa cu 31 de lei.
Dorian Popa a dat peste cap piața street food când a venit cu o strategie simplă de marketing – promovare în online prin anunțuri de genul „shaorma gratis”.
Nu mai departe de mijlocul lunii ianuarie zeci de oameni au luat cu asalt un fast food din Sectorul 1 după ce Dorian Popa a anunțat pe rețelele de socializare că se oferă shaorma gratis.
„Să vă distrați frumos, să fie cu shaorma pentru toată lumea, să ne spuneți pe TikTok, pe Insta dacă v-a plăcut sau dacă nu.
Fiți sinceri, că e cel mai important să fim sinceri! Fiți cât se poate de sinceri, fraților, fiți cuminți, fiți deștepți, dar și distrați-vă pentru că sunteți la vârsta la care trebuie să faceți și chestia asta, cu limită, cât se poate acolo ca să nu faceți prea mari problemuțe!”, le-a spus Dorian Popa celor veniți să primească gratis o shaorma.
Citește AICI mai multe.
DE CITIT ȘI: